Cum poți să reduci costul pe conversie pe Facebook?

Home/News/Cum poți să reduci costul pe conversie pe Facebook?

Una dintre cele mai eficiente modalități testate de noi pentru reducerea costului pe conversie, este crearea unor campanii cu audiențe „Lookalike”. Dacă te întrebi ce sunt acestea și ce beneficii pot aduce companiei tale îți propunem următorul scenariu.

Să spunem că ai o bază de date cu clienți sau o listă de remarketing de pe website. Poți folosi aceste date pentru a crea o audiență de tip Lookalike, prin care Facebook-ul identifică automat persoane similare, cu aceleași caracteristici și interese cu clienții tăi actuali. Astfel, de la o bază de date cu 500-1000 de clienți poți ajunge la un număr de 100.000 de potențiali clienți.

Din multe teste și campanii implementate, ad-urile care se bazează pe acest tip de audiențe au o rată de conversie mai mare și un cost de conversie mai redus, decât ad-urile care se creează pe audiențe create în funcție de caracteristici demografice, vârstă, interese și comportament.

Vă putem spune un exemplu concret, în care prin utilizarea audienței Lookalike bazată pe o listă de remarketing, am redus costul pe conversie de la 28 de Ron la 7 Ron. Aici se vede de fapt valoarea adăugată a unei persoane specializate în implementarea campaniilor PPC și optimizarea ratei de conversie.

Cum poți să implementezi campanii cu o audiență Lookalike?

Etapa 1: Întâi trebuie să creezi o audiență personalizată, din Ads Manager, Secțiunea Audiențe, unde ai mai multe variante așa cum poți vedea în imaginea de mai jos.

Etapa 2: După crearea audienței personalizate care trebuie să cuprindă minim 100 de persoane, se poate crea audiența Lookalike. Accesezi secțiunea Audiențe, se alegi Creează o audiență asemănătoare sau Lookalike dacă ai interfața în limba engleză. La sursă se selectează audiența personalizată creată la pasul anterior, se alege locația și mărimea audienței. Dimensiunea audienței variază între 1% şi 10% din populația totală a ţărilor pe care le alegi, 1% fiind cei care se potrivesc cel mai bine cu sursa ta.

De obicei durează câteva minute până este completă listă, după care se poate începe realizarea campaniei.

Întâmpini greutăți în crearea unei audiențe Lookalike? Noi te putem ajuta.

By | 2017-08-17T12:05:15+00:00 July 3rd, 2017|News|0 Comments

Leave A Comment